Are și România un loc în această istorie, cu Orașul Stalin = Brașov între anii 1950 și 1960. Când mă documentam pentru acest episod, am dat peste un proiect expozițional cu o tematică identică, intitulat „I was a citizen of Stalin Town” și organizat de o rețea de muzee care include și Muzeul Județean de Istorie din Brașov.
O dată cu victoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, cultul personalităţii lui Stalin ajunsese la apogeu. Stalinizarea Europei de Est a inclus și redenumirea unor orașe, după modelul sovietic al lui Stalingrad (Orașul lui Stalin).
- Bulgaria: Varna – Stalin (1948-1956). Varna era un oraș bulgar important și staţiune la malul Mării Negre. Numele i-a fost schimbat în 1948, când Stalin a împlinit 70 de ani.
- România: Brașov – Orașul Stalin (1950-1960). Cât a fost „Orașul Stalin”, vechiul burg Brașov s-a dezvoltat într-un centru industrial, unde erau asamblate tractoare și camioane româno-sovietice.
- Albania: Kuçova – Qyteti Stalin (1950–1990). „Orașul Stalin” albanez a înflorit ca un centru al extracţiei de petrol și găzduia o bază militară aviatică.
- Ungaria: Dunapentele, mai târziu Dunaújváros – Sztálinváros (1951–1961). Construit de la zero, „Orașul Stalin” maghiar era modelul vieţii urbane socialiste. Economia lui era concentrată în jurul combinatului siderurgic.
- Imediat după moartea lui Stalin (5 martie 1953), autorităţile comuniste din Polonia și Germania de Est l-au comemorat prin redenumirea câte unui oraș.
- Polonia: Katowice – Stalinogród (1953–1956). Katowice – „Orașul lui Stalin”, vechiul centru al regiunii miniere din Silezia superioară, a devenit un oraș puternic industrializat.
- Germania de Est / RDG: Eisenhüttenstadt – Stalinstadt (1953–1961). Eisenhüttenstadt („Orașul Oţelăriilor”) a fost prezentat drept orașul socialist ideal, planificat. Arhitectura și tipul de industrie sunt tipice perioadei staliniste (anii ’50).
După 1956, o consecinţă a de-stalinizării în blocul sovietic a fost și revenirea la denumirile anterioare ale orașelor (cu excepţia cazului albanez). Chiar și în URSS, Stalingrad a fost redenumit Volgograd, în 1961, la inițiativa lui Nikita Hrușciov.
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României