RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ al României (1877-1878) – partea 2/2
Vezi și prima parte aici.
La sfârșitul lunii iulie 1877, armatele ruse angajate în războiul din Bulgaria, împotriva otomanilor, așteptau cu nerăbdare ajutorul a cel puțin 30.000 de militari români. La Plevna, care era un important nod de comunicație, situația era critică. În primele două asalturi rușii au pierdut o treime din efective. Iar puternicul sistem de fortificații al orașului nici nu fusese străpuns.
Pentru că rușii doreau să conducă și armata română, iar românii doreau comandament propriu și sector de operații distinct, au trecut zile multe cu negocierile între cele două părți, care s-au încheiat pe 6 august în favoarea românilor.
În timp ce unități ale avangardei treceau în Bulgaria, românii construiau la Corabia propriul lor pod de vase peste Dunăre, pe care armata de operații, condusă de generalul Alexandru Cernat, a traversat-o în a doua jumătate a lunii august.
Principele Carol I s-a deplasat și el în Bulgaria, la marele cartier imperial. Acolo, țarul Alexandru al II-lea i-a oferit comanda armatelor ruso-române de la Plevna, pe care Carol a acceptat-o, urmând să pregătească noul asalt, planificat pentru ziua onomastică a țarului.
A treia bătălie de la Plevna, destul de sângeroasă, nu a adus progrese notabile, cu excepția ocupării de către români a uneia dintre fortificațiile care protejau orașul: reduta Grivița 1. Prilej numai bun să se pună poeții pe scris versuri despre vitejia ostașului român. Tentativele românilor de a ocupa și reduta Grivița 2 au eșuat însă în două rânduri, iar pierderile din aceste asalturi s-au apropiat de 5.000 de morți și răniți.
Trupele ruse aveau o desfășurare mai amplă și pierderi simțitor mai mari, așa că atât Carol, cât și țarul, au hotărât să renunțe la asalturi și să treacă la asediu. În timp ce trupele române s-au mutat mai la nord și construiau de zor propriile redute, trupele otomane comandate de Osman Pașa au pregătit o ieșire din încercuirea care le anunța moartea prin frig și înfometare.
Pe 28 noiembrie, otomanii au încercat o străpungere prin sectorul rus, dar românii au reacționat rapid și au atacat coloana din flanc și din spate, determinându-l pe Osman Pașa să capituleze în fața armatei române cu cei 40.000 de soldați ai săi. Lucru care le-a picat rușilor destul de prost.
Odată ce Plevna a fost cucerită, țarul și Carol I au decis să exploateze victoria avansând fără întârziere spre următoarele ținte: românii spre vest, către Vidin, iar rușii spre sud, către Sofia și Adrianopol. Drumul românilor către Vidin a fost ușurat de ocuparea Rahovei cu o lună în urmă, însă marșul pe jos prin viscolul iernii nu a fost chiar o plimbare pe bulevard. După ce au luat cu asalt fortificațiile de la Smârdan, cei 17.000 de soldați români au trecut la asediul Vidinului, iar o parte au înconjurat fortăreața Belogradcik, pentru a ține pe loc 3000 de otomani.
Între timp, sârbii au intrat și ei în războiul împotriva otomanilor, ținând ocupată armata turcă din sud-vest. Iar în Balcani, armatele ruse, cărora li se alăturaseră voluntari bulgari, eliberau orașele unul după altul. Văzându-și capitala amenințată, otomanii au cerut pacea, iar pe 19 ianuarie au semnat un armistițiu la Adrianopol.
Tratatul preliminar de pace de la San Stefano, încheiat între Rusia și Imperiul Otoman, deci fără invitarea românilor, afirma independența României, dar returna Rusiei teritoriul Basarabiei de Sud, care fusese sub administrație românească din 1856. La aflarea acestora, românii, evident, s-au scandalizat: rușii nu doar că violau convenția secretă româno-rusă, care garanta integritatea teritorială a României, ci își și batjocoreau aliatul care i-a scos din rahat la Plevna.
Drept răspuns, rușii le-au sugerat prietenește să nu se împotrivească, pentru că vor ocupa România și îi vor dezarma armata. Așa că guvernul român a chemat repede trupele aflate încă în Bulgaria și le-a poziționat pe linia Slatina – Pitești – Târgoviște, în timp ce unitățile rusești erau cantonate în jurul Bucureștiului.
Confruntați cu perspectiva unei ocupații rusești, românii și-au pus speranța dreptății în celelalte mari puteri, cărora nu prea le conveneau câștigurile Rusiei în Balcani. Marea Britanie deja trimisese flota în Strâmtorile Mării Negre, pentru a le da de înțeles rușilor că nu își vor putea face de cap cu Imperiul Otoman, Austro-Ungaria dorea să ciupească și ea ceva provincii, iar prin cercurile diplomatice se vorbea despre un posibil al doilea război.
Pentru a scăpa de toate aceste suspiciuni și tensiuni, reprezentanții Rusiei, Marii Britanii, Franței, Germaniei, Austro-Ungariei, Italiei și Imperiului Otoman s-au întâlnit la congresul de la Berlin, ca să redeseneze harta Europei de Sud-Est.
În privința României, al cărei punct de vedere nu a fost luat în seamă, tratatul semnat la Berlin a dat satisfacție Rusiei, care a obținut Basarabia de Sud. În schimbul acestei pierderi, românii au fost nevoiți să se mulțumească cu Dobrogea otomană împreună cu Delta Dunării, lucru care inițial le-a displăcut, cu toate că teritoriul câștigat era mai mare.
Această ofertă nu a fost făcută însă numai din mărinimie. Marile Puteri foloseau Dobrogea românească pentru a bloca accesul Rusiei în Bulgaria autonomă, care urma să fie condusă de o rudă a țarului și puternic influențată de la Sankt Petersburg.
Cât despre independența României, ea a fost acceptată, dar cu condiții… Prima condiție a fost ca locuitorii necreștini (adică evreii și, mai nou, musulmanii din Dobrogea), să primească drepturi civile și politice. Cum antisemitismul era ceva obișnuit în epocă, parlamentul a acceptat cu greu să acorde cetățenia română evreilor, și nu colectiv, ci doar individual.
O a doua condiție, neoficială, a fost răscumpărarea de către statul român a căilor ferate concesionate de compania germană Strousberg, între timp falimentată. De această condiție țineau cu dinții Germania, Franța și Marea Britanie, care au forțat România să iasă în pagubă cu întreaga afacere. Așa că abia în februarie 1880, după ce s-a dat legea de răscumpărare, toate cele 7 mari puteri au recunoscut România independentă, după 450 de ani în sfârșit liberă!