M-am născut la Sighișoara, în centrul Ardealului,
Când părinții mei erau în miezul refugiului.
Sigismund de Luxemburg îi ținea-n haine domnești,
Promițând că le va da tronul Țării Românești.
Confruntat cu otomanii, făcu craiul unguresc
Societas Draconistarum, un ordin cavaleresc.
Pentru faptele de arme și credință împăratul
L-a băgat pe tata-n ordin, de unde numele Dracul.
Și cu toate că sunt mândru că i se zicea și Dracul
Un istoric fabulează că de fapt îl chema Dragul.
Dar istoricul acela parcă-i popă cu simbrie,
Și cu tot naționalismul l-au pus șef la-Academie.
Să revin la biografie și să fac un salt în față
Când purtam turban și ghiuluri și-ncă nu aveam mustață.
Căci al meu tată trecuse de partea osmanului,
Iar eu și fratele meu eram robi sultanului.
Văzând János Hunyadi că taica s-a dat cu turcii,
A venit cu-armată mare să-l trimită-n groapa muicii.
Și l-a pus pe tron pe-un văr de-ai mei, toți ca niște zmei,
Să păzească Unglovlahia de șaorma și moschei.
Pe când Vladislav lupta cu Ioan de partea creștinească,
Am venit cu ienicerii să iau Țara Românească.
Oamenii mă știau că-s al lui Dracul, sau Drăculea.
Cu variantele Dracula, Dragulia sau Drakulia.
Însă nu venise vremea s-arăt că-s dat dracului,
Căci a trebuit să fug în țara moldavului.
Am fugit apoi la unguri, la curtea regentului,
De unde am închis cercul cu-ocuparea tronului.
Am făcut pe Dâmbovița, din ciobani și din săteni,
Un târgșor de oameni șmecheri ce le-am zis bucureșteni.
Cu ei nu mi-a fost rușine când alții i-au asediat,
Până când Ștefan cel Mare i-a tăiat și-ncendiat.
În Valahia era plin de boieri ne’ncrezători,
Și pe unii i-am ginit cum c-ar fi chiar trădători.
Dar pe sași am avut boală, că țineau alți candidați,
Și în curu-umflat cu bere am zis să fie înțepați.
Nici cu turcii n-a ținut pacea care le-am promis,
Căci am mers să ard Bulgaria și pe Hamza l-am ucis.
Mahomed Cuceritorul mă-njura cu clăbuci,
Iar eu așteptam apusul să-i bag țeapa între buci.
Să jur pe numele Dracul că vroiam să fiu chiar eu
Ăla care să-l trimită pe sultan la Dumnezeu.
În atacul de noapte am produs pagubă mare,
Însă turcii erau mulți și țeapa n-avea valoare.
Părăsit de boieri, am fugit să mă închin
Craiului Ungariei, vestitul Mátyás Corvin.
Dar când sașii m-au pârât că tratam cu otomanii,
Regele m-a arestat și m-a ținut captiv cu anii.
C-am fost gata să mă-mpac cu preamăritul sultan
Înțelege-oricine a stat între ungur și-otoman.
Sașii nu m-au uitat cu țeapa dată-n profunzime,
Și tot ei m-au prezentat ca un domn plin de cruzime.
După treisprezece ani de domiciliu forțat,
Mátyás Corvin mi-a permis să plec în voievodat.
Dar accentul unguresc boierii nu-l puteau pricepe,
Și-am aflat pe pielea mea că n-aveam monopol pe țepe!
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României