Mircea cel Bătrân ne povestește la senectute cum a folosit diplomația ca să ajungă la pace și înțelegere cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. În acest episod aflăm:
- despre echilibrul de putere polono-ungar
- despre politica maghiară de transformare a Țărilor Române în zone tampon sau de avangardă în lupta anti-otomană
- despre colaborarea româno-maghiară în secolele 14-15
- despre cea mai mare întindere a Țării Românești
„Până să apară otomanii la hotarele Țării Românești, mai cu seamă de grija regatului Ungar nu puteam dormi, căci Sigismund continua vechiul obicei maghiar de a-și băga nasul și trupele în tărâmurile de la răsărit și miazăzi de Carpați.
Primul meu noroc au fost polonii de la miazănoapte, care se gâlceveau cu ungurii pe provincii și influență în vecini. Eu și Petru al II-lea al Moldovei ne-am luat după datina diplomației, care zice să te întovărășești cu dușmanii dușmanilor tăi, și am făcut înțelegeri cu Władysław II Jagiełło, care era și rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei (1389-1390-1391).
Când au ajuns osmanlâii lui Baiazid la malul Dunării, mi-am zis că poate fi și lucru bun în beleaua asta, căci Sigismund căuta să preîntâmpine un dezastru lăsând vrăjmășia și venind la mine cu prieteșug. Așa am făcut alianță și ne-am bătut cu Baiazid…
Toată domnia mea am avut aceeași stratagemă. Când erau osmanlâii mai slabi, mă temeam de unguri și făceam alianță cu polonii (ex. 1389-1393, 1402-1406, 1411). Când erau osmanlâii mai tari, mă îngrozeam de tăișul iataganului și făceam alianță cu ungurii (1395-1402, 1406).[1]
Io cam aveam nevoie de sprijinul ungurilor și oricum știam că nu aș fi avut cum să mă pun împotriva lui Sigismund, care avea aur și cavaleri și a devenit mai târziu și împărat al germanilor (fiind primul între capetele încoronate ale Europei).
Sigismund m-a ajutat de mai multe ori să îl gonesc pe hainul Vlad Uzurpatorul, care cum plecam de la curte să strâng oștire și să mă bat cu turcii (1395-1397), cum îmi ocupa tronul.
Și tot Sigismund, în schimbul credinței mele după obiceiul vasalității, mi-a întărit stăpânirea în pământurile „de peste munți” – Țara Făgărașului și ducatul de Amlaș. Ba mi-a mai oferit și Banatul de Severin și domeniul Huedinului cu castelul Bologa, și fortăreața Branului cu tot cu vamă. Nu că mă laud, dar dacă pun tărâmurile acestea la socoteală cu Dobrogea și pământurile strămoșești, e limpede că am adus Țara Românească la cea mai mare întindere din toată istoria ei!”
[1] După 1412 (tratatul de la Lublin), Ungaria și Polonia se împacă.
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României