În acest episod aflăm de ce s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar și care au fost primele consecințe pentru românii din Transilvania, Bucovina și Banat.
În toamna anului 1918, Austro-Ungaria se afla în mijlocul unei mari crize politice și economice. În marile orașe, rațiile alimentare scădeau continuu, grânele promise din Ucraina nu mai soseau și lumea era nemulțumită de lipsurile materiale și de continuarea războiului. Grevele și revoltele amenințau ordinea internă, iar de pe front soseau numai vești proaste.
Armata austro-ungară dădea înapoi în fața Italiei, iar trupele Antantei se apropiau amenințătoare prin Balcani. Bulgaria a ieșit din război, Turcia negocia pacea, Serbia era în curs de eliberare, iar germanii erau prea ocupați în vest ca să ofere asistență în sud-estul Europei.
Sub influența principiilor promovate de președintele Statelor Unite, minoritățile naționale din cuprinsul Imperiului au început să militeze pentru dreptul de a-și hotărî singure soarta și nu mai erau dispuse să rabde și să se sacrifice de dragul împăratului de la Viena. Nemulțumirea fățișă a tuturor naționalităților devenise sinonimă cu ruinarea Imperiului.
Împăratul Carol a încercat să țină laolaltă popoarele Austro-Ungariei și le-a promis independența națională în cadrul unei viitoare federații austriece. Doar că încercarea de salvare a Imperiului a venit prea târziu: hotărârile reprezentanților naționalităților erau deja luate și urmăreau desprinderea de această struțo-cămilă înhămată la trăsura Habsburgilor.
Pentru românii din Austro-Ungaria, proclamația împăratului (16 octombrie) nu a rezolvat mare lucru. Dimpotrivă, situația lor politică a devenit mai complicată. Împăratul dorea să negocieze cu consiliile naționale formate din parlamentarii de la Viena. Însă la Viena se aflau doar deputații români din Bucovina. În cadrul Imperiului, Bucovina făcea parte din zona austriacă, în timp ce Transilvania și Banatul făceau parte din Ungaria și trimiteau deputați în Parlamentul din Budapesta. Astfel, românii din părțile austriece și românii din părțile ungare trăiau despărțiți și erau forțați să acționeze separat.
În al doilea rând, împăratul a promis să nu se atingă de integritatea teritorială a Ungariei, ceea ce însemna că situația românilor din Transilvania și Banat nu avea să se schimbe decât dacă acționau pe cont propriu, fără ajutorul Vienei. Încă dinainte de proclamația împăratului, principala grupare politică română din Ungaria, Partidul Național Român, a redactat la Oradea declarația cu privire la autodeterminarea națională a românilor (12 octombrie), pe care Alexandru Vaida-Voievod a prezentat-o apoi în Parlamentul de la Budapesta (18 octombrie), scandalizându-i pe maghiari.
Între timp (6 octombrie), conducerea Partidului Național Român a răspuns inițiativei românilor din Partidul Social-Democrat din Ungaria de a forma împreună un consiliu național român. Cele două părți au stabilit să se întâlnească la sfârșitul lunii octombrie pentru o hotărâre finală, după consultări în propriile partide.
La Viena (21 octombrie), câțiva delegați români din Transilvania, Bucovina și Banat și-au comunicat reciproc dorințele de unire a tuturor românilor din Imperiu într-un singur stat și apoi s-au întors în provincii ca să treacă la fapte. În Bucovina, prima adunare națională română a avut loc pe 27 octombrie, dar în Transilvania și Banat evenimentele au fost întârziate de izbucnirea revoluției social-democrate maghiare.
Într-una din acele nopți revoluționare (30-31 octombrie), liderii naționaliști și socialiști români s-au reîntâlnit într-un hotel din Budapesta și au întemeiat Consiliul Național Român Central. Conducerea acestei coaliții era formată din șase fruntași ai Partidului Național Român și șase social-democrați, membri ai secției române a Partidului Social-Democrat din Ungaria. Consiliul Național Român Central s-a declarat reprezentantul unic al românilor din Ungaria și avea o singură misiune: unirea cu România.
Citește și articolul însoțitor de pe Scena9.ro
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României