Salutare!… În acest episod vom afla cât de greu e să scoți bolșevicul nepoftit din casă și în ce împrejurări au intervenit trupele române în Basarabia.
Venirea la putere a bolșevicilor în Rusia printr-o insurecție, la 25 octombrie 1917, a pus în pericol atât Basarabia, cât și România. Lenin și tovarășii săi au destabilizat complet situația politică și socială prin cel puțin două acțiuni: 1) ieșirea Rusiei din război și 2) răspândirea revoluției comuniste în tot cuprinsul marii Rusii. Să le luăm pe rând…
1. Ieșirea Rusiei din război
Rusia și România luptaseră împreună în Primul Război Mondial de mai mult de un an și în toamna lui 1917 opuneau rezistență armatelor Puterilor Centrale pe frontul românesc din Moldova. Din momentul în care bolșevicii au început să negocieze armistițiul cu Puterile Centrale (22 noiembrie – 2 decembrie 1917), România s-a trezit abandonată de marele său aliat. Luată pe nepregătite și neajutorată, a fost forțată în consecință să participe la încheierea armistițiului pe frontul sudic, la Focșani (26 noiembrie 1917), și să înceapă tratativele pentru încheierea păcii cu Puterile Centrale.
Între timp, armata rusă cantonată în Moldova a fost infiltrată de agitatori bolșevici veniți direct de la Petrograd, iar comandanții începuseră să piardă controlul trupelor. Armata română s-a trezit cu un nou inamic, de data asta în interiorul țării, dar a intervenit prompt și ferm, a dezarmat trupele bolșevizate și le-a urat „drum bun pe jos înapoi în Rusia”. Demobilizarea sutelor de mii de soldați ruși în timpul iernii nu a fost lipsită de peripeții și de victime, căci oricât de dornici erau să se întoarcă în Rusia, deplasarea lor era încetinită de lipsa trenurilor și hranei, sau de vinul moldovenesc amestecat cu lehamitea milităriei.
2. Revoluția bolșevică în toată Rusia
Cu pacea la orizont, Lenin și tovarășii lui au putut să se concentreze pe acapararea puterii în interiorul fostului Imperiu Rus, declanșând un crunt război civil. În noile republici autonome au izbucnit numeroase insurgențe bolșevice loiale Rusiei. Doar în Republica Populară Ucraineană au apărut trei republici sovietice separatiste.
În scurt timp îi putea veni rândul și Republicii Democratice Moldovenești, care dobândise cel puțin patru grupuri de inamici:
- Revoluționarii bolșevici din interior, care doreau instaurarea unei republici sovietice moldovenești supuse lui Lenin
- Revoluționarii bolșevici din Republica Sovietică Odessa, care doreau să se extindă și la vest de Nistru
- Trupele bolșevizate și bandele de dezertori care se întorceau de pe front și rătăceau violenți din sat în sat
- Bandele de țărani revoluționari care nu mai așteptau reforma agrară și se apucaseră să distrugă sau să confiște proprietăți care oricum nu era a lor 😊
În Basarabia exista o forță de menținere a ordinii de numai 1500 de soldați moldoveni, care era clar copleșită de zecile de mii de revoluționari deveniți peste noapte tâlhari de drumul mare. Pe deasupra, o mare parte din trupele moldovenești au fost la rândul lor bolșevizate. Sfatul Țării a recunoscut că îi lipseau mijloacele pentru apărarea Republicii Democratice Moldovenești și a decis să ceară ajutor militar din afară. Opțiunile au fost foarte repede epuizate: Ucraina avea propriile ei tulburări, Odessa era înghițită de bolșevici, iar comandantul trupelor ruse din România, generalul Șcerbaciov, care nu-i suferea pe bolșevici, pierduse controlul soldaților. Singura capabilă să răspundă solicitării a fost România.
Guvernul român era direct interesat să fie ordine în Basarabia, pentru că era singura zonă de aprovizionare și de comunicare cu Aliații (câtă vreme nu se încheiase încă pacea). De fapt, Aliații și Șcerbaciov au susținut intervenția armatei române în Basarabia și au garantat scopurile ei precise, care erau: salvarea depozitelor, deblocarea căilor de comunicație și restabilirea ordinii publice (nicidecum amestecul în politica internă a Basarabiei sau anexarea provinciei, cum țipau bolșevicii).
În primă fază, guvernul României a apelat la voluntarii ardeleni din Ucraina. Aceștia erau prizonieri de război proveniți din armata austro-ungară, care au decis să lupte pentru România. Ei au sosit cu trenul de la Kiev, dar în gara din Chișinău au căzut într-o ambuscadă a bolșevicilor, devenind prizonierii acestora.
Patru zile mai târziu, o divizie română de infanterie a trecut Prutul și a înaintat cu grijă de-a lungul căii ferate până la Chișinău. Comandantul expediției, generalul Ernest Broșteanu, a fost primit ca un erou eliberator. Alte trei divizii i-au urmat și, împreună cu divizia lui Broșteanu, au reușit să respingă toți bolșevicii peste Nistru. Aflat sub protecția armatei române și luând act de independența Ucrainei, Sfatul Țării s-a separat oficial de Rusia condusă de bolșevici și a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești la 24 ianuarie 1918, o dată aleasă special în semn de recunoștință față de armata română.
Cuprins de furie și de frustrarea că revoluția roșie nu reușise la Iași și la Chișinău, guvernul bolșevic a rupt relațiile diplomatice cu România și i-a sechestrat tezaurul, care fusese evacuat la Moscova pe vremea când cele două țări țineau piept Puterilor Centrale.
Atât România, cât și Republica Democratică Moldovenească, s-au ales cu dușmănia Rusiei bolșevice, dar acest lucru nu a făcut decât să le aducă mai aproape. Colaborarea din ianuarie 1918 în fața dușmanului comun a fost un pas semnificativ pe drumul lung și sinuos al unirii Basarabiei cu România.
Citește și articolul de pe Scena9, despre cei doi factori de risc la adresa unirii României cu Basarabia
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României