În România, comunitatea LGBT a fost și este una dintre cele mai necunoscute și discriminate minorități. Puțini cunosc persoane LGBT, dar toți își dau cu părerea în privința lor și vor să le definească statutul, rolul și drepturile într-un sens restrictiv.
În vechime, homosexualitatea era tolerată la curțile domnești și imperiale. În ultimii 100 de ani, homofobia s-a intensificat, diversificând argumentele de la interpretări biblice până la teorii pseudo-științifice care au transferat homosexualitatea în plan patologic.
În primul cod penal modern al României (1865), relațiile homosexuale consensuale nu au fost incriminate, dar în cadrul societății au rămas un subiect tabu și un comportament considerat imoral.
O dată cu răspândirea teoriilor eugeniste (de „îmbunătățire a rasei”) și creșterea influenței naziștilor în Europa anilor ’30, au apărut și în România ideologii și voci care cereau „purificarea” societății românești. Persoanele LGBT erau și ele vizate.
Din 1936, codul penal incrimina relațiile homosexuale dacă „provocau scandal public”, sau dacă erau săvârșite cu persoane minore (de o vârstă sub 18/19 ani).
Din 1948, sub regimul comunist, a dispărut condiția scandalului public (destul de vagă oricum), fiind incriminate relațiile homosexuale în orice condiții s-ar fi desfășurat. Practic, oricine era arătat cu degetul drept homosexual era în pericolul de a fi anchetat penal. Condamnările puteau ajunge la câțiva ani de închisoare.
(Codul Penal, 1969-1996, art. 200)
Relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrșită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra, ori de a-și exprima voința, sau prin constrîngere, se pedepsește cu închisoare de 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Toate astea s-au întâmplat sub regimuri nedemocratice și anti-liberale (carlist, legionar, antonescian, comunist), dar… inerția homofobă s-a manifestat și în România post-1989, democrată și a „drepturilor omului”, vestitul articol 200 din Codul Penal de pe vremea lui Ceaușescu (1969) rămânând în vigoare până în 2001! (în 1996, pe vremea guvernului Nicolae Văcăroiu, s-a revenit la condiția „provocării scandalului public”)
(Codul Penal, 1997-2001, art. 200)
Relațiile sexuale între persoane de același sex, săvârșite în public sau dacă au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta majorului de a avea relații sexuale cu un minor de același sex se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Relațiile sexuale cu o persoană de același sex în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 și 3 are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relații sexuale între persoane de același sex, precum și propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Schimbarea nu s-a făcut natural, ci doar cu presiuni din exterior. Dezincriminarea homosexualității făcea parte dintre „criteriile de la Copenhaga” de accedere în Uniunea Europeană, România fiind ultima dintre țările ortodoxe care a renunțat la condamnarea relațiilor homosexuale.
Suplimentarea drepturilor persoanelor LGBT în așa fel încât să se ajungă la egalitate și echitate în raport cu majoritatea heterosexuală va necesita răbdare și eforturi enorme de comunicare și educare, pentru că societatea românească se tot poticnește pe calea progresului social.
(B) Sursa principală o constituie Codurile Penale din 1865, 1936, 1969, cu modificările din 1948 (Decretul nr. 233 din 7 oct. 1948), 1996 și 2001.
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României