Prima oară. Trupele țarului Petru ajung până în actualul județ Vaslui, după ce sultanul otoman îi declarase război, de îngrijorat ce era față de câștigurile Rusiei la nord. Domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, e aliat cu țarul și amândoi sunt puși pe fugă de turci în bătălia de la Stănilești.
A doua oară. Rușii se înțeleg cu austriecii să atace Imperiul Otoman. Ocupă Hotinul și intră în Moldova, dar amenințarea Suediei și opoziția Austriei îi face să dea înapoi.
A treia oară. Pentru că țarina Ecaterina a II-a s-a aliat cu Prusia, Austria îi convinge pe otomani să declare război Rusiei. Motiv numai bun ca trupele ruse să ocupe Moldova, Muntenia și Dobrogea. Ecaterina a II-a chiar are un proiect de transformare a principatelor române într-un stat tampon, dar Austria se opune și amenință cu intervenția. De fapt, trupele austriece trec munții și chiar uită să mai plece din Bucovina. Lucru acceptat de Rusia, pentru că obține la rândul ei părți din Polonia și Crimeea întreagă.
A patra oară. Rușii îi provoacă pe otomani, care pică din nou în plasă și declară război. Trupele țarului, victorioase la Focșani și la Râmnic, înaintează peste Dunăre și promit să se retragă numai după ce își stabilesc granița pe Nistru.
A cincea oară. În contextul războaielor napoleoniene, Rusia devine ostilă față de otomani, care erau prieteni cu Franța. Armatele ei ocupă cele două Principate, dar le evacuează odată cu încheierea unui armistițiu. Pacea nu ține mult, rușii revin, îi nimicesc pe turci la Slobozia și declară anexarea Principatelor Române. Austria nu acceptă așa ceva, așa că rușii cer otomanilor doar Moldova până la Siret. Otomanii, evident, se opun, iar între timp Franța se pregătește de război, așa că Rusia se mulțumește doar cu Moldova dintre Prut și Nistru.
A șasea oară. Rușii, obsedați de controlul strâmtorilor Mării Negre, se dau „protectorii” creștinilor din Imperiul Otoman, trec Prutul, ocupă Bucureștiul și Brăila, și înaintează până la Adrianopol. De la semnarea păcii, mai trec încă 5 ani de cantonare a trupelor ruse în Principate, timp în care generalul Kiseleff face suficiente lucruri interesante cât să merite un nume de bulevard în București.
A șaptea oară. Românii pașoptiști fac revoluție în Principate, așa că țarul conservator pune trupe la dispoziția domnitorului moldovean ca să îi cumințească. Sub pretextul că otomanii nu acționau suficient de ferm în Țara Românească, rușii trec Milcovul și ocupă și Bucureștiul până se liniștesc spiritele. Apoi merg în Transilvania să stingă împreună cu austriecii focul revoluționar maghiar.
A opta oară. Rușii iară caută prilej de ceartă cu otomanii, trec Prutul și ocupă Bucureștiul. Aliații turcilor, Franța și Anglia, declară război Rusiei, iar Austria cere evacuarea Principatelor. Rușii se retrag, dar războiul continuă în Crimeea și se termină cu victoria aliaților. La congresul de pace, Moldovei i se dă sudul Basarabiei, ca zonă tampon între Rusia și Imperiul Otoman.
A noua oară. Revoltele bulgarilor, bosniecilor și sârbilor din Imperiul Otoman dau din nou ocazia Rusiei de a interveni în apărarea creștinilor din Balcani. De data asta, rușii cer guvernului român acordul pentru trecerea armatelor imperiale prin țara noastră, dar după victorie se înțeleg cu otomanii să schimbe Dobrogea pe Basarabia de Sud, fără să mai întrebe la București. În plus, trupele ruse părăsesc târziu România, de-abia după recunoașterea independenței de către celelalte Mari Puteri și multe discuții la Congresul de la Berlin.
A zecea oară. România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei, cu condiția ca cel puțin 50.000 de soldați ruși să lupte pe frontul de la Carpați. 30.000 de ruși țin linia în Dobrogea, iar alte armate asigură flancurile în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Între timp, Revoluția Rusă le scoate din război, punându-i în dificultate pe români. Din aliați, soldații ruși bolșevizați devin o problemă de siguranță națională, dar în cele din urmă trupele române îi conving să mute scandalul la ei acasă.
A unșpea oară. Înainte de consolidarea graniței României Mari pe Nistru, revoluționarii bolșevici atacă diferite puncte de pe linia fluviului și declanșează insurgențe la Hotin și Tighina, în speranța că vor recupera Basarabia.
A doișpea oară. Trupele ruse sovietice ocupă Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov de delimitare a sferelor de influență între Hitler și Stalin. Pentru sovietici, trecerea Nistrului era considerată un act de eliberare a unei foste provincii ruse.
A treișpea oară. Odată cu retragerea trupelor germano-române pe frontul est-european al Războiului Mondial, Armata Roșie ocupă din nou Basarabia și Bucovina de Nord și înaintează până în mijlocul Moldovei. Apoi, cu România trecută de partea Aliaților, își desfășoară operațiunile până la granița vestică. Rămân în calitate de „tovarăși și pretini” pentru încă 14 ani, descurajând orice politică anti-sovietică sau rezistență anti-comunistă. În 1958, pe fondul reducerii trupelor din Uniunea Sovietică, dispare de pe teritoriul României ultima prezență militară rusă. Iată, așadar, cele 13 vizite ale trupelor ruse, cu anexiuni, cu prietenie interesată, cu protecție… „părintească”.
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României