România era cât pe-aci să intre în război de partea Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria). Iată povestea ședinței din 1914 a Consiliului de Coroană, în timpul căreia a fost decisă neutralitatea țării.
La începutul lui august 1914, Europa era în plin război. Austro-Ungaria a atacat Serbia, iar Germania se angajase deja într-un conflict pe două fronturi, cu Rusia și cu Franța.
Convocarea Consiliului de Coroană
România trebuia să ia o hotărâre în privința implicării într-un război care se petrecea la granițele sale. Confruntat cu perspectiva unei decizii atât de importante, regele Carol a convocat Consiliul de Coroană. Acest organism cu rol consultativ avea în componența sa membrii guvernului, președinții celor două camere ale Parlamentului, liderii partidelor din opoziție și foștii premieri. Ședința a avut loc în seara zilei de 3 august, la palatul Peleș.
Cu tratatele pe masă
România se afla la acel moment într-o alianță defensivă cu Austro-Ungaria, Germania și Italia, la care aderase în 1883. Regele Carol a insistat ca România să intre în război de partea Puterilor Centrale, jucând cartea onoarei și mizând pe capacitatea militară a Germaniei. Cu câteva zile înainte, împăratul Germaniei – Wilhelm al II-lea – îi ceruse regelui Carol să rămână credincios Casei de Hohenzollern, din care amândoi făceau parte.
Alexandru Marghiloman, Ionel Brătianu și alți membri ai Consiliului de Coroană au fost pe fază și i-au atras atenția regelui că tratatul de alianță nu îi angajează pe români deoarece Austro-Ungaria și Germania erau în ipostaza de agresoare. În acest caz, tratatul putea fi ignorat, România având deplină libertate de acțiune.
Șah la rege
Împotriva alierii cu Austro-Ungaria și Germania au fost aduse argumente suplimentare:
- O colaborare cu Austro-Ungaria ar fi fost controversată, deoarece politicile de maghiarizare a românilor din Transilvania nu erau privite cu ochi buni de opinia publică din România
- România nu putea fi complice la o invazie a unei țări mici, cum era Serbia, și
- Faptul că Italia, legată prin același tratat, și-a declarat neutralitatea, vestea sosind chiar în timpul ședinței
În favoarea alierii imediate a României cu Puterile Centrale, au mai fost folosite:
- Argumentul pericolului rus
- Mitul superiorității germane în raport cu popoarele slave și
- Perspectiva sumbră a unui măcel între români pe frontul transilvan dacă nu se colabora cu austro-ungarii.
În fine, neutralitatea armată a fost soluția agreată și votată de 17 membri, contra unui vot împotrivă. Cel care a făcut notă discordantă era bătrânul Petre Carp, fruntaș moldovean al conservatorilor și anti-rus notoriu. Acesta i-a acuzat pe cei prezenți de abandonarea regelui („Cum lăsați pe omul aista singur?”), dar ceilalți au încercat să explice că poziția lor urmărea tocmai protecția regelui și a țării.
Regele în castelul său
Regele Carol a acceptat cu greu părerea majorității, încercând în zadar să sensibilizeze asistența printr-o aluzie la abdicare și declarând că memoriul său pro-Germania era testamentul său politic. La final, i-a strâns mâna prietenește doar lui Petre Carp și i-a cerut lui Constantin Dissescu să-i predea notele pe care le luase în timpul ședinței.
„Situația Regelui era penibilă și, de fapt, părea așa de abătut fizicește și așa de distrus moralmente, încât ne cuprinsese un sentiment de adevărată compătimire.” (Ion G. Duca)
Chiar dacă nu era prima dată când oamenii politici români s-au opus voinței regelui, sunt de remarcat luciditatea și unitatea cu care ei au întâmpinat acel moment de răscruce din istoria României moderne.
„Afară, natura nepăsătoare își urma legile eterne întrerupte numai de vuietul Peleșului și de foșnetul brazilor ce înconjoară castelul”…(Ion G. Duca)
(B) Sursa principală este antologia semnată de Ion Mamina, „Consilii de Coroană” (Editura Enciclopedică, București, 2015).
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României