În mai puțin de 10 ani, Nicolae Ceaușescu a reușit să controleze Partidul Comunist Român, Consiliul de Stat (puterea legislativă) și Consiliul de Miniștri sau Guvernul (puterea executivă). Astfel, până în decembrie 1989, o singură persoană a devenit sinonimă cu un regim, un partid și un stat de tristă amintire.
Martie 1965… Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul partidului comunist și șeful statului român. Regimul însă trebuie să meargă mai departe. Membrii Biroului Politic se adună să hotărască destinele partidului. Printre ei se afla și Nicolae Ceaușescu.
Pasul 1. Membrii Biroului Politic au căzut de acord ca Nicolae Ceaușescu să fie candidatul unic pentru conducerea partidului. Pentru a fi evitată lupta pentru putere și pentru ca așa-zișii „baroni” ai lui Gheorghiu-Dej să își păstreze pozițiile și sferele de influență, a fost preferat acela care se dovedise în trecut un bun executant al ordinelor și care trecea drept un om ușor de controlat. Congresul al IX-lea al PCR l-a ales pe Ceaușescu în funcția de secretar general, poziție din care avea autoritatea să numească și să demită membrii nomenclaturii, atribuție pe care a folosit-o în primul rând pentru a-și întări poziția în raport cu a rivalilor săi din Biroul Politic.
Pasul 2. Conferința Națională a PCR din decembrie 1967 l-a ales pe Ceaușescu în funcția de președinte al Consiliului de Stat. Problema e că statutul partidului interzicea cumulul de funcții de conducere, ca să nu se mai repete episodul dictaturii lui Gheorghiu-Dej. Regulile au fost însă ignorate și astfel Ceaușescu a devenit și șeful statului pe o funcție care se va transforma în 1974 în cea de președinte al Republicii Socialiste România.
Pasul 3. Ceaușescu ar fi vrut să controleze și Guvernul, însă prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer își formase acolo o bază de putere încă din 1961 și nu se arătase dispus să i se subordoneze secretarului general al PCR. Înlăturarea lui ar fi fost riscantă. Tactica adoptată de Ceaușescu a fost cea a izolării treptate. A schimbat pe rând vice-premierii și miniștrii și a întărit funcția de prim-vice-prim-ministru, ocupată de Ilie Verdeț, un apropiat al lui Ceaușescu. În 1972 s-a adăugat și un accident de mașină care a fost interpretat de Maurer ca o tentativă de asasinat la adresa lui pusă la cale de Securitate la ordinul lui Ceaușescu. În 1974, dându-și seama că lupta a fost pierdută, Ion Gheorghe Maurer s-a retras prin pensionare. Golul de la șefia guvernului a fost umplut cu o serie de persoane promovate de Ceaușescu și fidele necondiționat lui: Manea Mănescu (1974-1979), Ilie Verdeț (1979-1982), Constantin Dăscălescu (1982-1989).
Începând din 1974, cele trei structuri de putere interconectate ale României socialiste au rămas timp de 15 ani sub controlul aceleiași persoane, Nicolae Ceaușescu.
Susține „Istorie pe șleau” pe Patreon
pentru mai multe videoclipuri despre trecutul României