Bine ați venit la un nou episod de istorie pe șleau, în care vom vedea de ce perioada interbelică nu a fost așa de mișto cum spun unii. Să începem:
Numărul 1: Sărăcie și corupție
După ce că 80% dintre români locuiau la țară și trăiau de pe azi pe mâine din loturi de pământ foarte mici, 1 din 3 nu știa să scrie și să citească. Iar la mortalitatea infantilă eram fruntașii Europei.
La vârful societății, elitele erau pe cât de bogate, pe atât de corupte. Contractele cu statul, prețurile umflate, comisioanele și favorurile, toate acestea ruinau bugetele și umpleau buzunarelor regelui și apropiaților săi.
Numărul 2: Armata trage în muncitori
Încă de la Marea Unire, guvernele au scos armata în stradă de fiecare dată când muncitorii și-au cerut drepturile. E adevărat că manifestațiile muncitorilor au fost instigate și de unii cu alte interese, dar puțini dintre cei împușcați de-a valma aveau habar de Lenin, de revoluții și de comunism.
Pe 13 decembrie 1918, armata a omorât 30 de protestatari, la Lupeni a împușcat 44 de mineri, iar în timpul grevelor ceferiștilor de la Grivița, armata a dat o rafală de mitralieră care a lăsat 3 morți și 40 de răniți, la care s-au adăugat cei 2.800 de greviști arestați.
Numărul 3: Înființarea Partidului Comunist din România
În 1921, cei mai bolșevici dintre socialiștii români au înființat un partid separat care s-a pus sub protecția Moscovei și s-a afiliat la Internaționala Comunistă. Printre obiectivele sale era și dezmembrarea României Mari, văzută ca rezultatul imperialismului și naționalismului românesc. Pe lângă asta, Uniunea Sovietică mai trimitea și agenți cu misiunea să pregătească revoluția ce avea să vină, mai ales în Basarabia.
Numărul 4: Represiunea împotriva socialiștilor și comuniștilor
În timp ce în Franța, Marea Britanie și Germania (până la Hitler) existau partide de stânga puternice, guvernele României au făcut tot posibilul să țină în frâu mișcarea sindicală și mișcarea socialistă. Iar comuniștii au avut parte de un tratament mai… special. Chiar ședința de înființare a Partidului s-a încheiat cu arestarea tuturor celor prezenți, la ordinele ministrului de Interne. Iar din 1924, după o revoltă separatistă din Basarabia, oricine intra în contact cu mișcarea comunistă și era prins lua cel puțin 5 ani de închisoare.
Numărul 5: Justiția achită un criminal
În timp ce extrema stângă era hăituită de autorități, curțile cu jurați i-au achitat pe doi dintre liderii extremei drepte, Ion Moța și Corneliu Zelea Codreanu. Aceștia complotaseră să asasineze persoane publice pe care nu le sufereau. Zelea Codreanu l-a asasinat în văzul tuturor chiar pe șeful Poliției din Iași, supărat că punea piedici mișcării antisemite studențești. Iar extremiștii l-au aplaudat și l-au scos drept „omul care se luptă cu abuzurile guvernului”. Dar, dincolo de propagandă, un lucru era sigur: ucigașul unui șef de poliție a scăpat nepedepsit.
Numărul 6: Democrația disfuncțională
Pe lângă faptul că alegerile erau de obicei câștigate de partidul aflat la guvernare, prin intervenția brutală a administrației numite politic, partidul câștigător mai primea și o primă electorală începând din 1926. Important era să adune 40% din voturi, situație în care primea automat 50% dintre mandate, iar cealaltă jumătate se împărțea proporțional între toate grupările participante. Scopul era să se formeze o majoritate sigură în Parlament, dar în felul acesta unele voturi erau „mai egale” decât altele…
Și să nu uităm că femeile nu aveau drept de vot la alegerile parlamentare. Iar viața democratică a fost și mai tare dată peste cap de numeroasele stări de asediu și de cenzură.
Numărul 7: Terorismul legionar
Organizația de extremă dreaptă numită Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier a început cu bătăi, a continuat cu amenințări și a sfârșit cu asasinate. În general, legionarii și-au îndreptat violențele către evrei, dar au ajuns să se răfuiască și cu puterea (încurajați fiind de exemplul naziștilor din Germania). În 1933 l-au asasinat pe prim-ministrul României și au repetat isprava 6 ani mai târziu. Însă cele mai mari violențe aveau să urmeze în timpul războiului, când au fost la putere timp de 5 luni și au omorât sute de români și evrei.
Numărul 8: Asasinarea liderilor Legiunii
La violența legionară, Regele și guvernele controlate de el au răspuns în cele din urmă tot cu violență. Din această spirală ieșeau numai morți, și dintr-o parte și din cealaltă. După împușcarea de către legionari a rectorului Universității din Cluj, Carol al II-lea a hotărât să îl suprime pe liderul mișcării (aflat deja în închisoare), iar ministrul de interne s-a conformat: pe 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 legionari au fost omorâți sub pretextul fugii de sub escortă. Dar acțiunea asta a crescut și mai mult pofta de răzbunare a legionarilor, iar pe Codreanu l-a transformat peste noapte în victimă și „martir”.
Numărul 9: Antisemitismul de stat
La începutul anului 1938, guvernul condus de poetul Octavian Goga, care era pe față antisemit și pro-nazist, a revizuit cetățenia română a tuturor celor 600.000 de evrei din România. Dintre aceștia, cel puțin 225.000 și-au pierdut cetățenia pe motiv că nu au putut demonstra că trăiau în provinciile României Mari înainte de 1918 (deși Constituția nu făcea discriminări între evreii noi și evreii vechi). Printr-o guvernare mai scurtă de 2 luni, Goga și ai lui au lăsat zeci de mii de evrei fără locuri de muncă, și familiile lor fără drepturi și libertăți cetățenești. Iar guvernele care au urmat nu au anulat măsura, pregătind astfel terenul pentru Holocaust.
Numărul 10: Dictatura regelui Carol al II-lea
După ce a contribuit la instabilitatea politică a țării timp de 8 ani, Carol al II-lea a decis să facă ordine instaurând un regim de autoritate monarhică, în care guvernul era un simplu executant al dorințelor regelui, iar parlamentul era de fațadă. În cei 2 ani și jumătate de dictatură carlistă, partidele au fost înlocuite cu o organizație politică unică, a fost introdusă starea de asediu (cu tot cu cenzură), au fost desființate sindicatele și au fost create tot felul de instituții pe model fascist. Iar o nouă Constituție a cântat prohodul scurtei democrații românești. Iată, așadar, cele mai nasoale 10 lucruri din perioada interbelică. Lasă un comentariu mai jos cu ce crezi tu că a fost nasol și dă, doamne, să nu mai ajungem acolo!