Pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941). Relatarea unui martor în presa americană

Context:

  • Pe fondul războiului mondial și al crizelor politice din vara anului 1940, regele Carol al II-lea este forțat să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Puterea efectivă aparține noului premier, generalul Ion Antonescu, dar timp de câteva luni (septembrie 1940 – ianuarie 1941) ea este împărțită cu legionarii conduși de Horia Sima, în cadrul unei dictaturi de extremă dreaptă.
  • Pofta legionarilor pentru acapararea întregii puteri declanșează reacții în tabăra lui Antonescu. Tensiunile cresc până la așa-numita „rebeliune” legionară din 21-23 ianuarie 1941, în timpul căreia generalul Antonescu, susținut de armată și de către Hitler, își înlătură rivalii de la putere.

În timpul „rebeliunii” de la 21-23 ianuarie 1941, legionarii și-au luat ca primă țintă evreii. Pogromul de la București a fost cel mai grav act criminal antisemit din timpul acelei lovituri de stat eșuate.

Masacrul a fost repede trecut sub tăcere de către regimul Ion Antonescu, însă unii martori l-au dezvăluit în presa străină încă din 1941. La 9 luni de la evenimente, revista The Record a organizației United Roumanian Jews of America a publicat un articol detaliat despre soarta evreilor din România. Din rațiuni de siguranță, autorul a preferat să rămână anonim. Textul a fost însoțit și de numeroase fotografii luate de organele de poliție după înnăbușirea „rebeliunii” legionare și scoase clandestin din țară.

Diplomații români din Statele Unite au aflat de apariția acestui material incriminator și au trimis un exemplar la București. Documentul se află astăzi în custodia Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Străine și a fost făcut public cu ocazia comemorării a 80 de ani de la pogromul din ianuarie 1941.

Detaliu de pe prima pagină a revistei The Record, cu una dintre fotografiile făcute în timpul anchetării „rebeliunii” legionare. Sursa și galerie foto aici

Deoarece cred că are o importanță deosebită, am tradus pentru voi, din engleză în română, acel fragment care vorbește despre „rebeliunea” legionară și pogromul de la București.

„La începutul lui ianuarie 1941 era clar că relațiile dintre premierul Antonescu și vicepremierul Horia Sima au ajuns la un punct critic. Cu tensiunile crescând rapid, în special după uciderea unui ofițer german într-o încăierare dintr-o cafenea, generalul Antonescu a plecat discret la Berlin. Acolo, se pare că a obținut de la stăpânii săi naziști permisiunea de a face orice ar fi fost necesar împotriva grupării lui Sima și a Gărzii de Fier [nume alternativ al legionarilor – nota V.P.], căci curând după întoarcerea sa au fost luate măsuri care să ducă la lichidarea acestora. Printre pașii făcuți de premier au fost desființarea Premilităriei, o organizație de tineret cu participare obligatorie, care a fost luată sub control Gărzii de Fier după fuga regelui Carol [al II-lea]; și eliminarea comisarilor de românizare, o acțiune care a înlăturat sute de legionari din poziții plătite cu sinecuri în valoare medie de 35.000 lei pe lună. De asemenea, atât directorul general, legionar, al Siguranței (poliția secretă), cât și ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, au fost înlăturați. În declarația oficială care explica demiterea celui din urmă, pe 20 ianuarie, au fost prezentate următoarele motive: anarhie în întreaga țară, confiscări de proprietăți private pentru uz personal și tactici de tergiversare în anchetarea crimei asupra ofițerului german.

Această ultimă măsură a fost scânteia care a declanșat rebeliunea Gărzii de Fier. Înainte ca ziua să se încheie, liderii Gărzii de Fier au cerut repunerea în funcție a generalului Petrovicescu și a șefului Siguranței. A doua zi, marți, studenții [legionari – nota V.P.] au dat o proclamație prin care îi cereau generalului Antonescu să aresteze „slugile iudeo-masoneriei”, care ar fi fost adevărații ucigași ai ofițerului german, în loc să comită o nedreptate la adresa poporului român prin înlăturarea lui Petrovicescu.

Astfel, încă o dată evreii erau vârâți cu de-a sila în lumina reflectoarelor. De data aceasta, însă, nu era „iudeo-comunismul” vina tuturor relelor, ci „iudeo-masoneria”. Evreii erau acum acuzați că ar fi fost reprezentanții așa-zișilor capitaliști internaționali și trebuia ca ei să sufere în consecință.

Revolta legionarilor lui Sima s-a întins rapid prin tot Bucureștiul. Marți după-amiază, pe 21 ianuarie, un grup de legionari a ocupat clădirea Comunității Religioase Evreiești și a arestat pe toată lumea găsită acolo. Numai faptul că acea clădire a fost folosită ca unul dintre centrele rebeliunii a mai salvat-o de la distrugerea care a afectat alte clădiri de pe aceeași stradă – Calea Dudești. În afară de cei aproximativ 2 milioane de lei care au fost furați din seiful Comunității, nici o altă stricăciune nu a fost făcută. Dar Sinagoga Sefardă și vechea sinagogă din Calea Moșilor au fost jefuite și arse în acea noapte. Evreii care s-au strâns pentru rugăciune în ultima sinagogă au fost măcelăriți.

Miercuri după-amiază, clădirea care adăpostea birourile Uniunii Comunităților Evreiești și apartamentul șef-rabinului Dr. Șafran a fost confiscată și folosită ca depozit pentru bunurile confiscate. Legionarii au folosit-o și ca locul în care evreii prinși pe străzile lăturalnice au fost aduși pentru a fi bătuți. L-au prins pe un tânăr angajat al Uniunii Comunităților Evreiești și l-au forțat să dezvăluie numele și adresele tuturor membrilor comitetului Uniunii, inclusiv pe cele ale secretarului [în original: writer; s-ar putea să fie vorba despre o funcție ritualică – nota V.P.]. Noroc că toți au fost avertizați la timp și au putut să se ascundă. Singurul care nu a putut evita pericolul a fost trezorierul. El a fost forțat să deschidă seiful organizației și să predea în jur de 50.000 lei. În același mod, sinagoga Malbim a fost ocupată și convertită într-un centru al Gărzii de Fier. Majoritatea celorlalte clădiri ale organizațiilor, inclusiv sinagoga principală, au fost cruțate deîndată ce armata germană a intervenit pentru a restabili ordinea.

În acea noapte de miercuri, a izbucnit un pogrom în toată regula pe străzile locuite de evrei: Văcărești, Dudești, Rahovei, Moșilor etc. A fost o noapte devenită îngrozitoare sub lumina clădirilor incendiate, cu împușcări de-a valma și cu țipete ale oamenilor torturați. Bande de huligani, conduse de legionari, alergau din casă în casă ca niște bestii, devastând magazinele și distrugând totul în calea lor. Bucăți de geam de la vitrinele magazinelor, mobilă făcută țăndări și tot felul de obiecte de gospodărie erau împrăștiate pe toate străzile. Urletele cumplite ale acestor maniaci s-au făcut auzite până dincolo de cartierul evreiesc, unde populația necăjită își căuta înnebunită scăparea.

Între timp, teroarea împotriva evreilor s-a întins și în alte cartiere ale capitalei. Personalități din lumea afacerilor și industriei, oficialități publice și oameni arestați la întâmplare pe străzi au fost supuși la tot felul de barbarii. Un grup de evrei a fost dus la marginea orașului și împușcat cu sânge rece. Un alt grup, strâns în casa confiscată a lui Oscar Kaufmann, directorul general al Băncii de Credit Român, a fost urcat în două camioane. Toate persoanele în vârstă din acest grup au fost duse la un capăt al orașului, la Jilava, și au fost ucise. Ceilalți au fost duși în direcția opusă, la Băneasa, au fost bătuți crunt, apoi li s-a dat drumul. Dar cruzimea legionarilor a atins paroxismul numai atunci când au târât unele dintre victimele lor neajutorate la abator, unde le-au ucis cu bestialitate și, batjocorind shehita, le-au expus trupurile, cu mesajul „carne koșer” prins de ele.

Evrei din București uciși în pădurea de la Jilava, pe 21-22 ianuarie 1941. Sursa: Matatias Carp, Cartea Neagră. Suferințele evreilor din România, 1940-1944, 1946.

Rebeliunea a fost înnăbușită abia joi, 23 ianuarie. Liderul ei, Horia Sima, a fugit, iar Antonescu, susținut de armata germană, a devenit conducătorul necontestat al României. Totuși, el a considerat că e necesar să mențină ficțiunea conform căreia el urma programul legionar al lui [Corneliu Zelea] Codreanu. Însă legionarii au fost urmăriți, condamnați și uneori executați. În capitală, patrule de soldați stăteau la fiecare colț de stradă, cu ochii după rebeli, în timp ce alte unități căutau fugarii prin casele suspecte. În provincie, cu câteva excepții, a fost liniște în timpul rebeliunii, grație stratagemei lui Antonescu de a-i convoca pe toți prefecții legionari la București în ajunul izbucnirii rebeliunii. Fără lideri, forțele legionare provinciale au fost ineficace. În ciuda acestui fapt, evreii din Rădăuți, Brașov și Arad au trecut prin clipe chinuitoare.

Cu ordinea restabilită și menținută de puternicele detașamente ale armatei, evreii au ieșit din ascunzători și s-au întors la ceea ce mai rămăsese din casele lor. În cele două zile pline de orori, peste 1.500 de întreprinderi și case au fost avariate sau distruse; oficial, au fost declarate ucise 236 persoane, dintre care circa 130 erau evrei; 254 persoane au fost rănite, dar numai 20 dintre acestea au fost evrei. Pagubele materiale au fost stabilite la mai mult de 350.000.000 lei (aproximativ 1.750.000 $). Dintre cei care și-au pierdut bunurile, cei mai mulți proveneau din zonele mai sărace ale orașului, iar dificultățile prin care au trecut au fost mult mai mari decât le poate indica estimarea pagubelor. Starea de șoc, teama față de o posibilă răzbunare a legionarilor și prezența amenințătoare a soldaților naziști [germani] peste tot prin capitală fac reconstrucția și refacerea aproape imposibile.”

Dacă dorești mai multe istorii necunoscute, susține „Istorie pe șleau” cu o donație pe butonul de mai sus.