Publicul canalului de youtube „Istorie pe șleau” a cerut în repetate rânduri recomandări de istorici ai României, pe care i-ar putea citi în completare la videoclipurile și textele care circulă pe internet – și care de prea multe ori sunt de o calitate îndoielnică (dacă nu de-a dreptul fake history). Cei din comunitate au răspuns imediat cu nume consacrate: Keith Hitchins, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Andrei Pippidi, Bogdan Murgescu, Vladimir Tismăneanu, Adrian Cioroianu.
Însă ce mi-a atras atenția a fost faptul că generațiile mai tinere de istorici sunt ori necunoscute, ori ținute pe tușă până când venerabilii își vor epuiza potențialul sau vor dispărea din conștiința publică. Mi-am spus că poate ar fi timpul să dau un imbold, să pun reflectorul și pe tinerele talente. Și ce metodă mai bună decât să cer părerea comunității profesionale?
Am întrebat aproape 60 de colegi de breaslă ce istorici consideră ei că ar trebui să ajungă la cunoștința publicului din România. Mi-au răspuns 36, fiecare cu câte 5 nume. Am ordonat nominalizările în funcție de frecvența menționărilor și i-am ales pe cei mai recomandați 21.
Trebuie spus că în clasamentul final au intrat peste 100 de nume de cercetători ai trecutului României, din țară și de peste hotare, cu un număr de repetiții relativ mic. Ceea ce arată, pe de o parte, că tagma istoricilor este foarte răsfirată (fiecare cunoscându-și mai bine cercul din jurul specializării pe care a îmbrățișat-o). Pe de altă parte, este îmbucurător faptul că viitorul istoriografiei române se poate sprijini pe talentul și profesionalismul a cel puțin 100 de specialiști „confirmați”. Iar publicul român nu va avea decât de câștigat de pe urma consacrării acestui „nou val” (nou nu doar prin apariție, ci și prin metodologie).
Așadar, iată-i în ordine alfabetică pe cei 21 de istorici ai României, de care trebuie să știi în anul 2021:
Ștefan Bosomitu este director de cercetare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (în continuare: IICCMER). În cei peste 10 ani petrecuți în acest institut a dobândit faima de expert în istoria nomenclaturii comuniste. Unuia dintre liderii comuniști români i-a dedicat o biografie considerată „definitivă”: Miron Constantinescu. O biografie (Humanitas, 2014).
Stefano Bottoni predă la Universitatea din Florența, după ce timp de 10 ani a fost cercetător la Research Centre for the Humanities (Budapesta). Cunoscând atât maghiara, cât și româna, s-a ocupat de politicile naționale din Transilvania sub regimul comunist. Cele mai relevante două cărți ale sale sunt: Transilvania roșie. Comunismul român și problema națională 1944-1965 (2010) și Stalin’s Legacy in Romania. The Hungarian Autonomous Region, 1952-1960 (2018).
Maria Bucur este profesoară de istorie și studii de gen la Indiana University, Bloomington, SUA. A cercetat subiecte aproape neabordate în România, vizibile chiar din titlurile volumelor apărute în limba română: Eugenie şi modernizare în România interbelică (Polirom, 2005), Eroi și victime. România și memoria celor două războaie mondiale (Polirom, 2019). Împreună cu Mihaela Miroiu a recuperat moștenirea feminismului românesc, în Patriarhat și emancipare în istoria gîndirii politice românești (Polirom, 2002), și a scris Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă (Humanitas, 2019), o istorie care pune femeia la locul ei – în drepturi egale cu ale bărbaților.
Mihai Burcea este cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și doctor în istorie cu o teză despre participarea voluntarilor români în Brigăzile Internaționale (republicane) din Spania, în timpul Războiului Civil (1936-1939). Neobosit în munca documentară, este un bun cunoscător al mișcărilor de contestare politică (moderată sau extremistă) din perioada interbelică. În perioada petrecută ca cercetător la IICCMER a coeditat Dicționarul ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a Penitenciarelor. Aparatul Central (1948-1989) și a coordonat împreună cu Ștefan Bosomitu volumul Spectrele lui Dej. Incursiuni în biografia și regimul unui dictator (Polirom, 2012).
Raul Cârstocea predă istorie modernă europeană la Universitatea din Leicester (Marea Britanie), după ce timp de câțiva ani a peregrinat prin marile centre de cercetare central-europene (Budapesta, Viena, Flensburg, Jena). Teza sa de doctorat, susținută la University College London în 2011, a apărut la Routledge cu titlul Peasants into Fascists: Anti-Semitism and Fascism in the Ideology of the Legionary Movement in Interwar Romania (2021).
Mihai Chiper este cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iași, cu preocupări în istoria culturală și istoria modernă a României. A cercetat fenomenul duelului între anii 1859 și 1914, demers finalizat cu volumul Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români (Humanitas, 2016). În plus, scrie despre memoria politică (și uitarea) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și despre reacțiile ieșenilor față de transformările sociale prin care a trecut orașul lor în epoca modernă.
Roland Clark predă istorie modernă europeană la Universitatea din Liverpool. Cercetările sale în domeniul istoriei fascismului, anti-semitismului și naționalismului s-au concretizat cu un volum care a fost tradus la Polirom: Sfântă tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică (2016). În prezent îi este publicată a doua carte, Sectarianism and Renewal in 1920s. Romania The Limits of Orthodoxy and Nation-Building, despre crizele și reacțiile Bisericii Ortodoxe Române într-o Românie Mare diversă etnic și confesional.
Marian Coman predă istoria Evului Mediu și a primei modernități la Universitatea din București, și cercetează construcția teritorială a statelor medievale, începând cu Muntenia, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Teza sa de doctorat a fost publicată la Polirom cu titlul Putere şi teritoriu. Țara Românească medievală (sec. XIV-XVI) (2013). În cuprinsul ei, se ocupă și de semnificațiile vechi ale conceptului de „țară”: supuși, teritoriu, sau proiect politic? Citiți și vă veți lumina.
Cristina Diac este cercetătoare la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București. Împreună cu alți trei autori a scris o biografie a lui Nicolae Ceaușescu (Viața lui Ceaușescu, 2 volume, 2012-2013), o istorie a deportării germanilor din România în Uniunea Sovietică și o istorie a primei „scene a balconului”, avându-l ca protagonist pe secretarul general al PCR: 21 august 1968 – Apoteoza lui Ceaușescu (Polirom, 2009). Specializarea sa coboară în timp, în vremea ilegalității Partidului Comunist Român, cu o biografie a liderului înlăturat de clica lui Gheorghiu-Dej: Zorii comunismului în România. Ștefan Foriș, un destin neterminat (Cetatea de Scaun, 2014).
Corina Doboș este specialistă în politicile demografice ale regimului comunist, cu preocupări complementare în istoria științelor demografice și a biopoliticii. A studiat la Central European University și la University College London și a participat în proiecte de cercetare desfășurate la IICCMER, Colegiul Noua Europă și Universitatea din București. A fost coautoare a lucrării intitulate Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu (2 volume, Polirom, 2010-2011). Împreună cu Mihai Burcea și Dumitru Lăcătușu a construit o bază de date a membrilor și simpatizanților Partidului Comunist de dinainte de 23 august 1944 – așa-numiții „ilegaliști” (andco.ro).
Alex Drace-Francis predă istorie culturală și literară a Europei în epoca modernă la Universitatea din Amsterdam. Preocupările sale în aria transferului cultural și modernizării s-au concretizat în numeroase studii și două monografii: Geneza culturii române moderne. Instituțiile scrisului și dezvoltarea identității naționale (1700-1900) (Polirom, 2016) și The Traditions of Invention. Romanian Ethnic and Social Stereotypes in Historical Context (Brill, 2013).
Constantin Iordachi este profesor la Central European University și președinte al Asociației Internaționale de Studii Comparative ale Fascismului. Numeroasele sale lucrări se pot grupa în trei categorii principale: istoria fascismelor, colectivizarea agriculturii în România comunistă, și relația dintre cetățenie, stat și naționalism în epoca modernă. Dintre volumele coordonate împreună cu alți specialiști români (Dorin Dobrincu, Viorel Achim etc.) și publicate în limba română, rețin trei: Edificarea orânduirii socialiste: Violența politică și lupta de clasă în colectivizarea agriculturii din România, 1949-1962 (Editura Universității Al. Ioan Cuza, Iași, 2017), Țărănimea şi puterea: Procesul de colectivizare a agriculturii în România, 1949-1962 (Polirom, 2005) și România şi Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice şi comparative (Curtea Veche, 2004).
Luciana Jinga este cercetătoare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) și bursieră a Colegiului Noua Europă (București). A efectuat un stagiu post-doctoral la Universitatea din Angers (Franța), după ce tot acolo a obținut titlul de doctor (în cotutelă cu Universitatea din Iași). A coordonat mai multe volume de cercetări sub egida IICCMER și a fost coautoare a lucrării Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu (2 volume, Polirom, 2010-2011). Preocupările sale se orientează în aria istoriei sociale a femeilor și copiilor în perioada (post)comunistă (de la condiția femeii în statul socialist până la abandonul familial și adopțiile internaționale). Volumul Gen și reprezentare în România comunistă: 1944-1989 (Polirom, 2015) expune mitul egalității politice între bărbați și femei sub regimul comunist.
Silvia Marton predă istorie și teorie politică la Universitatea din București, fiind cunoscută pentru cercetările sale în domeniul modernizării politice a Principatelor române și apoi a României. Pregătirea sa îi este recunoscută și prin numeroasele cursuri pe care le susține, în calitate de invitată, în Franța. Teza sa de doctorat, publicată în limba de redactare, ar merita să fie tradusă: La construction politique de la nation. La nation dans les débats du Parlement de la Roumanie (1866-1871) (Institutul European, 2009). Între timp, putem să citim despre republicanism și alte idei politice apărute la poalele Carpaților în volumul „Republica de la Ploiești” și începuturile parlamentarismului în România (Humanitas, 2016).
Mara Mărginean este cercetătoare la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj și una dintre puținii experți în chestiunile socio-economice ale trecutului postbelic al României. A început cu o lucrare despre urbanizare și industrializare în centrul siderurgic al României (înainte ca acesta să se mute la Galați), publicată cu titlul Ferestre spre furnalul roşu: Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan, 1945-1968 (Polirom, 2015). A continuat cu un proiect despre locuire și nivelul de trai al tinerilor muncitori în epoca de „boom” industrial comunist (anii ’50-’70), în același timp documentându-se în Germania, Ungaria, Ucraina, Norvegia și Elveția.
Corneliu Pintilescu este cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj, după ce anterior a avut activități didactice și de cercetare la Universitatea „Lucian Blaga” și Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. Lucrarea Justiție militară și represiune politică în România comunistă (1948-1956) (Presa Universitară Clujeană, 2012) l-a făcut cunoscut ca istoric al regimului comunist, însă preocupările sale se manifestă într-o arie mai largă, care cuprinde istoria și memoria Holocaustului, istoria minorității germane din România, istoria tinerilor și analiza teoriilor conspirației.
Nicoleta Roman cercetează aspecte sociale și culturale din secolul al XIX-lea la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. Femeile și copiii sunt principalele personaje ale scrierilor sale, printre care se numără și volumul „Deznădăjduită muiere n-au fost ca mine”. Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea (Humanitas, 2016). A participat în mai multe proiecte de explorare a secolului al XIX-lea românesc, fiind o apropiată colaboratoare a doamnei Constanța Vintilă-Ghițulescu (vezi mai jos).
Oliver Jens Schmitt este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și membru al Academiei Austriece de Științe. În România a devenit cunoscut odată cu apariția în limba română a biografiei liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea „Căpitanului” (Humanitas, 2017). Trecutul României își găsește marginal locul în cercetările sale, concentrate asupra regiunii Balcanice, însă nu ar fi surprinzător să revină cu un nou bestseller. În anul Centenarului Marii Uniri, editura Humanitas i-a publicat o scurtă sinteză intitulată România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (2018).
Dragoș Sdrobiș este unul dintre puținii cercetători care au o aplecare sociologică asupra perioadei interbelice. Teza sa de doctorat, susținută la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj, aduce în prim-plan rolul șomajului intelectual în radicalizarea tineretului, așa cum o arată și subtitlul volumului apărut la editura Polirom: Limitele meritocrației într-o societate agrară. Șomaj intelectual și radicalizare politică a tineretului în România interbelică (2015). În ultimii ani a publicat studii referitoare la învățământul superior din România Mare și la profesionalizarea sociologiei (în interiorul și în afara „școlii gustiene”).
Andrei Florin Sora este conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde explorează dimensiunile instituționale ale modernizării României. Lucrând cu durate lungi (secolele XIX-XX), urmărește evoluția și organizarea funcționarilor publici, prefecților și ofițerilor, sau documentează istoria unor instituții indispensabile unui stat modern, cum ar fi Curtea de Conturi și Școala Superioară de Științe de Stat. Cercetările sale sunt finalizate cu precădere în forma articolelor științifice, dar teza sa de doctorat a fost publicată în volum: Servir l’État roumain. Le corps préfectoral, 1866-1940 (Editura Universităţii din Bucureşti, 2011). În 2019 a coordonat, împreună cu Bogdan Murgescu, volumul colectiv România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 „la firul ierbii” (Polirom).
Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București și coordonatoare a unui proiect finanțat de European Research Council și desfășurat sub auspiciile Colegiului Noua Europă, intitulat „Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe”. Este poate cea mai cunoscută cercetătoare a epocii fanariote și a modernității timpurii a românilor, cu volume captivante publicate la editura Humanitas: În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea (2004), Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830) (2006), Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750–1860) (2013), Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750–1860) (2015). A fost consultant istoric pentru filmul Aferim! (2015, r. Radu Jude), iar antropologul Vintilă Mihăilescu a ținut să o nominalizeze într-un articol care afirma apariția unui „nou val” în istoriografia română[1].
Iată, așadar, lista celor 21 de istorici din „noul val” pe care eu și colegii mei vi-i recomandăm. Căutați-i în online, citiți-le operele și fiți siguri că o să mai auziți de ei în deceniile viitoare.
PS: În urma celor 21 de istorici de top s-au poziționat în clasament, la mică distanță, alți 21 de istorici la fel de lăudabili. Cu altă ocazie voi scrie și despre aceștia.
[1] „Istoria României: noul val?”, 30 aprilie 2015, https://www.contributors.ro/istoria-romaniei-noul-val/
Dacă dorești mai multe istorii necunoscute, susține „Istorie pe șleau” cu o donație pe butonul de mai sus.